Viața cu Rocky
Subaru club Romania

Viața cu Rocky

Viața cu Rocky
« on: June 06, 2021, 17:36:06 PM »
Salutare, tuturor!

De ieri dimineață pentru mine/noi a început un nou capitol auto – Rocky a intrat în familia noastră după un drum dus-întors la Cluj, la Twin Motors. După 10 ani în care ne-a slujit credincios, vechiul Skoda Yeti (4x4 cu Haldex, motor 1.8tsi de 160cp) rămâne în familie la părinții mei, iar noi ne-am făcut cu acest uriaș blajin și verde.




E vorba de un Forester Jasper Green, echiparea de bază (la noi cred că se cheamă Access, pe actele care au venit de la dealerul german de unde a fost adus de cei de la Cluj se numește Trend). Pentru o echipare de bază, eu zic că e foarte bine dotat, la partea de siguranță are bateria completă de sisteme, la fel și ca motor și offroad. Ne-ar fi plăcut echiparea următoare, mai ales pentur geamurile fumurii de pe spate și camera laterală de la roata din dreapta, dar vorba ceea, atât s-a putut. Și-așa am dat și ultimele rezerve de prin casă și ne-am înhămat la un credit pe 5 ani.

Mulțumesc lui Tudor de la Cluj pentru tot ajutorul, au fost foarte promți și profesioniști și ne-au oferit o reducere care chiar dacă n-a fost mare, a fost mai bună decât ce-am putut discuta la București sau Brașov.

Cât despre nume – se cheamă Rocky fiindcă e verde (părinții cu copii mici, amatori de Patrula Cățelușilor știu ce spun). Se cheamă Rocky fiindcă sperăm să meargă pe multe forestiere pietroase (suntem mari amatori de camping și drumeții – hai să-mi fac și o mică reclamă - https://www.calatoriile-jupanului.ro/). Și se mai cheamă Rocky pentru că are motor boxer, și cine-i cel mai faimos boxer din lume după Leonard Doroftei? 😊)

Acum câteva impresii după ceva mai mult de 400km parcurși de la Cluj la Sinaia, plus ceva forestiere pe aici.

Plusuri:

+ Senzația incredibilă de spațiu. Și nu doar senzația, spațiul efectiv. Enorm și-n față, și-n spate, și lateral.
+ Vizibilitatea excelentă și suprafețele vitrate foooarte mari.
+ Insonorizarea. Până la 90 la oră este incredibilă, după 90 într-adevăr zgomotul de vânt devine puternic.
+ Stabilitatea pe viraje și agilitatea. Aici cred că ajută centrul de greutate jos, plus sawd.
+ Cutia CVT. Știu că-s destui pe lumea asta cărora nu le plac cvt-urile. Pentru mine e prima automată și mi se pare incredibil de ușor de condus. Inclusiv în manual e distractiv, m-am jucat un pic cu padelele.
+ Consumul. Pe un drum cu absolut de toate – adică oraș aglomerat (Cluj), autostradă (pe care am mers cu maxim 135), DN-uri, drumuri județene, forestiere, serpentine multe, Sinaia și Bușteni destul de aglomerate și ele, am avut un consum mixt de 6,9%. Spre comparație, Yeti a avut 7,4, pe același drum, fiind însă o mașină mult mai mică și ceva mai ușoară.
+ Sistemul hibrid. Mi se pare plăcut, cele două motoare par bine integrate, tot ce înseamnă manevre de parcare le fac electric, plus că toată Sinaia, Predeal, Bușteni, unde era coloană și se mergea constant cu aproximativ 30km/h le-am făcut doar EV.
+ X-Mode. Am testat doar nivelul I, cel mai soft, e faină asistența la coborârea pantelor.

Minusuri (nu am prea multe, dar sunt totuși câteva):

- Scaunul șoferului nu mi s-a părut atât de confortabil ca acela de la Yeti, dar poate că încă nu mi-am găsit eu poziția optimă. După 2 ore de condus însă aveam ceva dureri lombare.
- Spațiile de depozitare. Mai ales pe uși, sunt cam mici. Eram obișnuit să-mi intre pe ușă o sticlă de Borsec de 1,5l, aici cred că trebuie maxim de 1l. Sub podeaua portbagajului de asemenea nu e prea mult loc pentru nimicuri. Și cotiera, în interior, era mai mare la Yeti.
- Direcția – e plăcută, dar cam moale și artificială, eram obișnuit cu una mai incisivă.
- Rezervorul de 48l. La drumuri lungi și-n civilizație mă gândesc că nu e o problemă majoră, ai de unde alimenta. Dar pentru ieșiri în offroad, mă gândesc că poate iau și o canistră mică de 10l, să fie. Uneori stăm și 10 zile la cort, fără semnal și la zeci de kilometri de civilizație, timp în care ne mișcăm zilnic cu mașina pentru a intra în alte trasee. Acolo clar nu mai am consumuri sub 10l, și dacă faci zilnic ceva kilometri pe forestier mă gândesc că e posibil să tremuri un pic pe final de sejur. 😊)
- Lipsa roții de rezervă. Am văzut că există un kit de pană, habar nu am cum se folosește și dacă e intuitiv, sper să nici nu am nevoie. Asta aș trece mai mult ca disconfort psihologic. Luăm în calcul pentru iarnă opțiunea de anvelope run flat, cum recomanda colegul Marr. Există vreo „contraindicație” la run flat? Chiar nu mă pricep.

Mai am mult încă de butonat la mașină. Nu m-am hotărât dacă să trec multitudinea de meniuri, comenzi și butoane ca plus sau ca minus. 😊) Nici Android auto nu am încercat încă – trebuie să instalez ceva anume pe smartphone sau e de ajuns să-l împerechez cu mașina prin Bluetooth?

Și o concluzie finală de moment: mașina transmite liniște și pace prin toți porii. Zici c-a conceput-o Buddha într-un moment de reverie în Nirvana. Zen. Seren. Mă dau jos după sute de kilometri și-s cu mintea limpede și-un zâmbet mare pe față. Nu-i puțin lucru, sper s-o țină tot așa!

kjz

  • 107
Re: Viața cu Rocky
« Reply #1 on: June 06, 2021, 21:13:40 PM »
Felicitari si sa ai noroc de ea! Ii sta foarte bine culoarea aia.
'14 FXT

MihaiFlorescu

  • *
  • 13891
  • Life is too short to drive a boring car!
Re: Viața cu Rocky
« Reply #2 on: June 06, 2021, 21:39:11 PM »
Bun venit! Să vă poarte în siguranță peste tot și sper sa nu vă întâlniți cu adevăratul Yeti. :)

Re: Viața cu Rocky
« Reply #3 on: June 07, 2021, 10:28:40 AM »
Mulțumesc mult! Sper să ne poarte mult, bine și fără dureri de cap prea mari.

În privința culorii, soția voia Crimson Red, eu Horizon Blue, copilul a zis să fie verde, așa că e limpede cine dictează la noi în casă.

Aveți idee cum conectez Android auto? În meniul mașinii iconurile de Android auto și Apple car play nu pot fi apăsate. Nu am mai folosit până acum Android auto, deci să-mi iertați vă rog ignoranța.

marr

  • 2203
Re: Viața cu Rocky
« Reply #4 on: June 07, 2021, 10:36:41 AM »
Un ”oficial” : Bine ai venit !

Citind primele tale impresii in compania noului tau Subaru, am realizat ca ai sintetizat perfect ce-i cu masina asta !
Si-n minte mi-a venit un fragment dintr-o reclama la Subaru - Peace of Mind !
Asta descrie cel mai bine modelul asta !

Muuulti km fara incidente !
PS: Nu-ti urez sa te bucuri de Forester, stiu ca o vei face !  8)
ex - Forester Boxer Diesel - MY2008
ex - XV Boxer Diesel - MY2016
ex - Impreza 2.0i CVT - MY2016
XV 2.0i CVT - MY2018
Forester e-Boxer MY2020

dan_b

  • 1234
Re: Viața cu Rocky
« Reply #5 on: June 07, 2021, 15:28:42 PM »
Mulțumesc mult! Sper să ne poarte mult, bine și fără dureri de cap prea mari.

În privința culorii, soția voia Crimson Red, eu Horizon Blue, copilul a zis să fie verde, așa că e limpede cine dictează la noi în casă.

Aveți idee cum conectez Android auto? În meniul mașinii iconurile de Android auto și Apple car play nu pot fi apăsate. Nu am mai folosit până acum Android auto, deci să-mi iertați vă rog ignoranța.
Drumuri cat mai frumoase cu noua masina!
Android auto trebuie instalat si pe telefon, daca nu e preinstalat - depinde si de telefon. Se gaseste in android market. Dupa instalarea aplicatiei, se conecteaza cu cablul (unele merg si wireless, dar cred ca si la Subaru e doar prin cablu).
Asadar - instalare android auto si apoi conectare cu cablul de date al telefonului.
Succes!
ex Subaru Forester 2009, 2.0 benzina.

marr

  • 2203
Re: Viața cu Rocky
« Reply #6 on: June 07, 2021, 16:48:08 PM »
Am omis partea cu Android Auto - eu folosesc din ala cu mar ...
In principiu, din cate spune colegul @dan_b, procedura este similara - cu exceptia faptului ca la Apple, Car Play-ul este preinstalat si nu mai trebuie sa-l descarci din magazinul de aplicatii.
Nu mai stiu pe unde, dar parca am citit a ar trebui sa bifezi optiunea ”Hey Google” (sau ceva de genul asta).
Nu stiu daca Android Auto merge si wireless / bluetooth - Apple Car Play functioneaza doar conectat prin cablu (si muai sa fie cablu original Apple).
Ce am mai observat (si nu prea scrie pe nicaieri):
- inainte sa conectezi cablul, telefonul trebuie sa fie deblocat;
- nu conecta telefonul la cablu inainte sa pornesti motorul ! Cel putin la mine, de cele mai multe ori nu-l ”vede” daca-i deja conectat la pornirea motorului.
Tot din experienta, conectare fara probleme este daca, dupa ce pornesti motorul, astepti cateva secunde ca masina sa-si termine verificarile sistemului (iti apare pe ecranul de sus succesiunea in care face verificarile - dureaza 2-3 secunde) si abia apoi conectezi telefonul.
Repet, astea-s valabile la Apple Car Play, dar sunt sanse mari sa functioneze in mod similar si pentru AA.
Eu folosesc mult Car Play-ul la drum lung - pentru Waze si Spotify.
ex - Forester Boxer Diesel - MY2008
ex - XV Boxer Diesel - MY2016
ex - Impreza 2.0i CVT - MY2016
XV 2.0i CVT - MY2018
Forester e-Boxer MY2020

Re: Viața cu Rocky
« Reply #7 on: June 07, 2021, 18:14:30 PM »
Mulțumesc pentru sfaturi. În principiu aș folosi Android Auto pentru navigație - merg des cu Google Maps.

Am conectat telefonul prin cablu, și-a instalat apoi aplicația AA, a făcut și ceva updates la Google Maps și încă o aplicație, mi-a cerut aprobări peste aprobări - dacă-s de acord ca mașina să acceseze poze, contacte - am dat yes ca primarul la toate.

Doar că am ajuns în punctul acela de OK Google unde n-am priceput neapărat ce trebuie să fac și s-a rupt filmul. Am zis Ok Google, am apăsat pe ce butoane era nevoie, dar nu s-a întâmplat nimic. Iconița de AA de pe ecranul mașinii rămâne inactivă. Voi mai încerca și mai pe seară să-i dau de cap.

dan_b

  • 1234
Re: Viața cu Rocky
« Reply #8 on: June 07, 2021, 18:42:47 PM »
Poate sa functioneze la a doua incercare, dupa ce isi face instalarea completa si telefonul.
Si de vazut ce zice Marr, daca nu o fi necesara cuplarea cablului doar dupa ce este motorul pornit.
Desi la alte marci nu face mofturile astea :)
ex Subaru Forester 2009, 2.0 benzina.

Xander

  • 1252
  • Forester 2.0d ; Xv 2.0ie
    • Forester '09/ XV ‘20
Re: Viața cu Rocky
« Reply #9 on: June 07, 2021, 19:30:24 PM »
Felicitări pentru achiziție! Sa o conduci cu plăcere!
Drumul este mai spectaculos decât destinația.
Forester Boxer Diesel MY09
XV e-Boxer MY20

Alin

Re: Viața cu Rocky
« Reply #10 on: June 08, 2021, 18:48:29 PM »
La mine la Xv: motor pornit, conectat cablu, deblocat telefon. Atunci se activeaza și icoana de pe hu. Atenție la cablu, sa fie de calitate.
O să-ți ceară permisiuni pentru accesare mesajelor și a agendei. De la android 9 sau 10 AA e preinstalat, nu mai e nevoie de download/install din store.
Și să nu uit: felicitări pentru achiziție

Re: Viața cu Rocky
« Reply #11 on: June 08, 2021, 21:56:56 PM »
Mulțumesc tuturor! Am rezolvat între timp, merge foarte bine totul și pe telefonul meu și pe al soției.

Acum abia aștept să am ceva timp de drumuri mai lungi și variate!

Re: Viața cu Rocky
« Reply #12 on: June 21, 2021, 18:52:15 PM »
Între timp am ajuns la 1200km parcurși în mai puțin de o lună. Am făcut și RAR-ul și acum Rocky are CIV. Și au apărut și primele forestiere. Nimic foarte complicat, dar suficient cât să-mi fac o impresie.

Am urcat de exemplu din Vlăhița la Cabana Mădăraș în Harghita, un drum forestier de aproape 15km, în stare așa și-așa după ploile recente. Am fluierat de-a dreptul. Am putut merge repede (porțiuni chiar și cu 40 la oră), Rocky a trecut lejer peste pietre sau șleauri unde cu Yeti-ul anterior m-aș fi gândit de două ori cum e mai bine să abordez problema, și tot așa. Am noroit-o bine de tot și am observat un amănunt - că se strânge cumva noroi pe interiorul fețelor de ușă, în partea de jos, acolo unde ușile îmbracă pragul. E firesc asta, vi s-a întâmplat?

La coborâre am mers pe asfalt spre stațiunea Izvoare și am observat că drumuri foarte înclinate și foarte virajate de munte e mai bine să fie parcurse în manual. Altfel cutia CVT nu prea te lasă la frâne de motor și cum masa mașinii e mare prinzi repede viteză și omori rău frânele.

Am mers și pe TransBucegi și tot așa, din Șaua Dichiu la Cuibul Dorului am preferat să cobor manual.

Revenind la tura recentă în Harghita, la un drum dus-întors de 400 și ceva de kilometri, Sinaia-Mădăraș, cu de toate (și DN-uri, și drumuri județene rupte la propriu, și forestier, și sectoare virajate) consumul mediu a fost 6,6l. Eu sunt foarte mulțumit.

Azi pe 75 km dus-întors până la Târgoviște am avut 6,2. N-am ce să-mi doresc mai mult.

Sunt însă tot mai cucerit de liniștea pe care o degajă mașina asta. Orice drum cu Foresterul e-boxer zici că e antidepresiv, plus că am senzația bizară că mă dau jos de la volan mai odihnit decât m-am urcat. De spațiu nu mai vorbesc, e o garsonieră pe roți!

radurus

  • 228
  • If nothing works, read the manual.
Re: Viața cu Rocky
« Reply #13 on: June 21, 2021, 22:09:11 PM »
Dichiu, Cuibul Dorului, Sinaia nume in memoria mea.
1997, army, drum facut de cateva ori pe jos. (urcare de 3 sau 4 ori cred si coborare o data)
« Last Edit: June 21, 2021, 22:09:43 PM by radurus »
Forester SG 2.0 X 4EAT (2006)

Theophilus+Julsey

  • 838
  • 2004 Forester 2.0XT / 2009 Justy IV
Re: Viața cu Rocky
« Reply #14 on: June 22, 2021, 08:47:06 AM »
Felicitări pentru achiziție…pădurarului ii sta bine in verde. Sa aveți parte de multe aventuri impreuna!
Îmi place și site-ul tău, cred ca foresterul o sa adauge la calitatea aventurilor :laugh:

Re: Viața cu Rocky
« Reply #15 on: June 22, 2021, 17:16:23 PM »
Mulțumesc pentru aprecieri. Într-adevăr, și eu zic că verdele e culoarea cea mai potrivită pentru un Forester.

De altfel, am văzut că la faceliftul recent anunțat au anunțat încă două nuanțe de verde. De unde deduc că-i o culoare căutată. :)

Oricum, a fost amuzant un pic că soția ar fi vrut Crimson Red, eu tindeam spre Horizon Blue sau Bronze, iar cel mic ne-a zis că vrea musai să fie verde. Drept pentru care, se vede cine dictează la noi în casă. :))

Theophilus+Julsey

  • 838
  • 2004 Forester 2.0XT / 2009 Justy IV
Re: Viața cu Rocky
« Reply #16 on: June 23, 2021, 15:40:34 PM »
N-am ce zice…băiatul are gusturi O0 nu ca celelalte culori enunțate nu ar fi frumoase, mai ales bronze!

Re: Viața cu Rocky
« Reply #17 on: June 27, 2021, 22:10:59 PM »
Iată că am făcut și primul drum la București, de 120 km, pentru înmatriculare, am programare la DRPCIV miercuri. Pe traseul Fieni - Târgoviște - București am reușit să obțin 4,8 consum mediu, cu AC pornit cam jumătate din drum. Nu-mi vine încă a crede cât de economică poate fi mașina în modul Intelligent, conducând regulamentar și atât (60 constant în localități, pe tempomat, și 90-100 în afară, în funcție de trafic).

Experiența la volan e tare plăcută, cum spuneam și anterior, degajă liniște prin toți porii Rocky. O singură mică ciudățenie am remarcat, nu știu dacă e o problemă comună sau o hibă a mașinii mele. În mers, ascultând radio, în funcție și de starea drumului semnalul redat are un soi de „bâlbâire”. Mi-e greu să explic. Dar e ca și cum crainicii de la radio sau cântăreții care interpretează o melodie se poticnesc vocal. Nu se-ntâmplă foarte des, și nu-mi dau încă seama dacă are de-a face cu denivelările din asfalt, dar e clar o situație care mă intrigă nițel. La redare de pe cd sau stick nu am sesizat ceva similar.

Theophilus+Julsey

  • 838
  • 2004 Forester 2.0XT / 2009 Justy IV
Re: Viața cu Rocky
« Reply #18 on: June 27, 2021, 22:16:13 PM »
[…] am reușit să obțin 4,8 consum mediu, cu AC pornit cam jumătate din drum. […]
…..Eu cred ca e stricată!!! Dacă așa mult ajuta partea de hibrid, mi se pare ca merita din plin!
La chestia cu radio, nu știu exact cum e la tine, dar la SG, antena e pe geam, unii zic ca semnalul nu e chiar cel mai bun, poate de la asta vine, dar am impresia ca la astea mai noi e pe plafon in spate, poate exista antene mai bune.

marr

  • 2203
Re: Viața cu Rocky
« Reply #19 on: June 28, 2021, 08:45:44 AM »
Si eu as zice ca are un defect stricat !
Nu se poate ca Rocky sa consume 4,8 l/100 km ... cand eu nu cobor sub 7 % orice as face !

Legat de radio - nu am experimentat probleme de genul celei descrise, dar mi se mai intampla sa ”piarda” postul de radio si sa o ia pe Vocea Evagheliei (sau similar). Dar nu la toate posturile de radio si nu tot timpul.
Sau, mai stii, o fi vreun semn ...
ex - Forester Boxer Diesel - MY2008
ex - XV Boxer Diesel - MY2016
ex - Impreza 2.0i CVT - MY2016
XV 2.0i CVT - MY2018
Forester e-Boxer MY2020