Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
Subaru club Romania

Forester SH 2011, FB20B + 4EAT

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #40 on: September 05, 2022, 23:29:35 PM »
Din ce în ce mai des am început să constat ceva dubios la prima pornire:
1. motor rece, sub 28-30*C afară, pornea normal (sărea în 1500+ rpm);
2. motor rece, cald afară, peste 28-30*C, uneori pornea normal, alteori învârtea de 6-7-8 ori, apoi pornea OK...ish (2000+ rpm);
3. motor cald, indiferent de temperatură, pornea normal (7-800 rpm).

La prima vedere, părea că pierde presiunea de combustibil și eram gata să mă apuc de măsurători. Mă gândeam că ar putea fi de vină regulatorul de presiune și am văzut că nu se vinde separat (l-am găsit apoi la modelele după 2013 și pare că seamănă, dar asta e altă poveste). Mă gândeam că schimb și filtrul de benzină cu ocazia asta.

Dar de ce nu pierdea mereu presiunea și pățeam asta doar la anumite temperaturi? Asta, coroborată cu turația mai ridicată la care pornea după ce învârtea mai mult, mă făcea să cred că presiunea de benzină e bună, dar întârzie cu scânteia.

M-am pus pe căutat și, printre multe păreri mai mult sau mai puțin plauzibile, am găsit două TSB-uri legate de senzorii axelor cu came (11-100-11R și 11-130-13R) care pot cauza "long/extended cranking". Și are 4, câte unul pe fiecare axă.

Vineri seara a fost frig (17-18*C), ploua, și a învârtit lung la prima cheie. Așa că sâmbătă, după ce s-a oprit ploaia, am demontat senzorii axelor, bobinele de inducție și bujiile.

Bujiile foarte curate, bobinele fără crăpături sau alte urme, dar senzorii axelor... plini de mâzgă. Cei de sus foarte murdari, o mâzgă maro+gri (ulei+pilitură?!), cei de jos aveau și ei mizerie, dar într-o proporție mult mai mică. După curățarea lor, pare că pornește "la sfert" indiferent de temperatură, dar nici nu am avut prea multe porniri la rece. Eventual îmi mai rămâne să curăț senzorul de pe volant.
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #41 on: September 12, 2022, 10:19:27 AM »
Încă o incursiune "sfioasă" în offroad, pe meleagurile copilăriei. Până la 18 ani zburdam cu bicicleta pe dealurile astea și se rupea lanțul într-o veselie. L-am schimbat cu unul Shimano și nu s-a mai stricat el... ci caseta de pinioane. ;D

Traseul a fost relativ ușor (pentru un 4x4, fiindcă nu am reușit să urc cu altele, dar erau FWD și nici nu am vrut să abuzez de ele).  Pădurarul a urcat ușor, constant... trebuie să recunosc că provoacă dependență.













Link cu traseul:
https://maps.app.goo.gl/EU3vW7XX21b3aY9z8?g_st=ic

Cu pornirea n-am mai avut probleme. Curățarea senzorilor axelor cu came a fost de bun augur.

ODO 78200
« Last Edit: September 12, 2022, 13:32:46 PM by MyKe »
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

MihaiFlorescu

  • *
  • 13892
  • Life is too short to drive a boring car!
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #42 on: September 12, 2022, 11:16:52 AM »
Frumoasa zona. Cati km ai de la curățarea senzorilor?

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #43 on: September 12, 2022, 11:39:00 AM »
I-am curățat la 77700, deci cam 500 Km. Crezi că reapar problemele? Nu cred că sunt legate de ECU/learning, caz în care s-ar complica povestea.
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #44 on: October 04, 2022, 13:53:05 PM »
A mai pornit o dată greu, apoi am cumpărat manometru.
Cu motorul oprit, oricât aș pune contactul, presiunea în sistem e de aproape 3.5 bar.



Dacă sugrum furtunul de alimentare în aval de manometru, presiunea scade ușor și se oprește la 3 bar, deci regulatorul de presiune din rezervor e bun.



Cu rampa de injectoare izolată (furtunul sugrumat în amonte), presiunea scade ușor. După cca. 12 ore, era la 0.5 bar. Voi schimba injectoarele.



Capitolul 2, a început iar să vibreze când frânam la viteze mari (100+). Aceeași roată, stânga față, mai încinsă decât restul.
Am studiat mai bine problema - cu etrierul scos, pistonașele se mișcau inegal când era apăsată pedala de frână, așa că am schimbat tot în el. Textar Hydratec la discreție prin interior (pistonașe și culise), Textar Ceratec în rest.




Pe partea dreaptă am repetat procedura doar pentru culise, preventiv. Aici pistonașele se mișcă ușor, în tandem. A urmat o aerisire temeinică a tuturor etrierilor cu Ate Typ200 și deja se simte mai zveltă, semn că mergea destul de înfrânată... :o

ODO 79100
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

MihaiFlorescu

  • *
  • 13892
  • Life is too short to drive a boring car!
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #45 on: October 04, 2022, 14:14:05 PM »
Înainte de a te apuca de injectoare, verifica senzorul MAF și sonda lambda. Nu prea am auzit de probleme la injectoare la Subaru pe benzina.

Buna treabă cu frânele. Trebuie sa mă apuc și eu de același lucru.

andea79

  • *
  • 4007
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #46 on: October 04, 2022, 14:27:01 PM »
confirm , nu am inteles exact problema dar schimbi injectoarele degeaba

LE: porneste greu as in innecata cu benzina ? ca daca nu ar inchide injectoarele cam asta ai vedea
ai incercat sa pui doar contactul cateva zeci de secunde inainte de pornire (ca pompa sa-si faca treaba) ? porneste ok in acest caz ? atunci intradevar pierde presiunea din sistem dar nu pe la injectoare, probabil pe la pompa (intern sau oring)

anyway, poti privi toata treaba ca un feature nu ca un bug :) invarte la automat un pic mai mult adica face un pic de presiune de ulei inainte sa chiar porneasca
« Last Edit: October 04, 2022, 14:37:39 PM by andea79 »

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #47 on: October 04, 2022, 14:37:10 PM »
Adică e normal să scadă presiunea aproape la 0 peste noapte?
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

andea79

  • *
  • 4007
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #48 on: October 04, 2022, 14:38:07 PM »
Adică e normal să scadă presiunea aproape la 0 peste noapte?

nu, am editat mai sus

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #49 on: October 04, 2022, 14:49:08 PM »
confirm , nu am inteles exact problema dar schimbi injectoarele degeaba

LE: porneste greu as in innecata cu benzina ? ca daca nu ar inchide injectoarele cam asta ai vedea
ai incercat sa pui doar contactul cateva zeci de secunde inainte de pornire (ca pompa sa-si faca treaba) ? porneste ok in acest caz ?
Pornește greu adică învârte de 6-7* ori până să pornească. Pornește ușor (să zicem că învârte de 2-3* ori) dacă pun de câteva ori contactul.
*Valori pur orientative.

atunci intradevar pierde presiunea din sistem dar nu pe la injectoare, probabil pe la pompa (intern sau oring)
Am povestit că am măsurat separat presiunea.

Motor - furtun 1 - manometru - furtun 2 - rezervor.
Cu furtunul 1 sugrumat, presiunea scade până la 3 bar și acolo rămâne.
Represurizând sistemul și mutând cleștele pe furtunul 2, presiunea scade văzând cu ochii, după nici o oră ajunge la 1.5 bar și dimineața era la 0.5 bar. Scurgeri vizibile nu sunt. Ce alte opțiuni am?
« Last Edit: October 04, 2022, 17:41:11 PM by MyKe »
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #50 on: October 04, 2022, 17:16:57 PM »
Pentru a vedea daca sunt injectoarele varianta optima ar fi o camera endoscopica prin locul bujiilor

De unde ai luat pistonasele ptr etrier?

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #51 on: October 04, 2022, 17:25:31 PM »
De la aut0karma.

‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

andea79

  • *
  • 4007
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #52 on: October 04, 2022, 18:46:00 PM »
sau duci injectoarele la o firma care le verifica/curata eventual (daca sunt in Cluj sigur sunt si prin alte parti)
but again inj. oem cu probl. pe EJuri nu am intalnit, poate sunt mai "smechere" pe FBuri

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #53 on: October 05, 2022, 00:19:01 AM »
Nici eu nu știam, până m-am lovit de problemă și am căutat ... aparent sunt destule și pe EJ-uri.
Zic unii că au dat de problema asta după curățare, alții că le-au curățat degeaba și tot la unele noi au ajuns.
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

Muttley

  • 4913
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #54 on: October 05, 2022, 08:16:58 AM »
Eu am inteles faza cu manometrul, benzina de la 3 bar se pierde pe undeva, si pare-se ca se pierde la capatul dinspre motor.

Dar cineva (Myke poate?) a omis sa spuna cum ar fi normal. Deci normal e ca circuitul pompa-injectoare sa ramana presurizat la 3bar cu motorul oprit, pe termen indefinit?
Daca da, testele cu manometru arata clar ca injectoarele toarna o groaza de benzina in motor.

Ideea cu endoscopul e foarte buna, dar trebuie s-o aplici de 4 ori. De confirmare.

PS: google zice ca motorul e cu injectie directa. Daca pierde presiune de 3bar, pai la 150 sigur e ok. Sau e d-aia duala, cu 8 injectoare?
« Last Edit: October 05, 2022, 08:42:52 AM by Muttley »
WRX SW 2002

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #55 on: October 05, 2022, 11:05:55 AM »
MPI, 4 injectoare, nimic fancy. Așa arată injectoarele pe rampe:



Dar cineva (Myke poate?) a omis sa spuna cum ar fi normal. Deci normal e ca circuitul pompa-injectoare sa ramana presurizat la 3bar cu motorul oprit, pe termen indefinit?
Daca da, testele cu manometru arata clar ca injectoarele toarna o groaza de benzina in motor.
Trăiam cu impresia că presiunea din sistem trebuie să rămână cea dictată de regulator. 3 bar în cazul de față.
De altfel, și manualul are o secțiune dedicată "eliberării presiunii din sistem" înainte de orice lucrare pe partea de alimentare.



"Run it until it stalls", auzi la ei. Păi eu am scos siguranța și când dădeam la automat doar învârtea a prost, presiunea era deja pa. :)
« Last Edit: October 05, 2022, 11:38:37 AM by MyKe »
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

Muttley

  • 4913
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #56 on: October 05, 2022, 12:52:42 PM »
Cat ar putea conta, la oricare dintre masinile mele, dupa ce schimb uleiul, scot siguranta pompei si dau la demaror ca sa creasca presiunea de ungere.
Niciodata n-a pornit, sau sa dea semne c-ar porni. Pe de alta parte, la sugar am retur.
Dpmdv, presiunea din circuitul ala ar trebui sa se descarce undeva, evident ca inapoi in rezervor, ca-n motor nu vrei benzina. E aiurea sa ramana umflat la 3bar, ca nu-i trebuie pompei decat o fractiune de secunda sa refaca presiunea.

Deci daca e 1.4mpi, nu faci nimic cu endoscopul.
Oricum, la cum ai asezat manometrul, e destul de clar ca se descarca la capatul cu motorul.
Na, scoate rampele, pune contactul si vezi daca se umezeste pe la injectoare. Sau poate ai vreo pierdere p-undeva, por sudura, colier, cuplaj, dunno.
WRX SW 2002

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #57 on: October 05, 2022, 13:12:18 PM »
E aiurea sa ramana umflat la 3bar, ca nu-i trebuie pompei decat o fractiune de secunda sa refaca presiunea.
Da, dacă presiunea din sistem e aproape de cea livrată de pompă. Dar eu de la 0.x bar a trebuit să pun contactul de câteva ori să o aduc înapoi la 3.x bar. ;D
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

MyKe

  • 210
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #58 on: October 24, 2022, 00:04:26 AM »
Vineri am avut surpriza să fiu notificat prin sms de poștă - sosiseră injectoarele de la amayama cu o săptămână mai devreme (comanda dată pe 04.10, expediată de ei pe 19.10, cu estimare de livrare pe 29.10). Eram pe picior de plecare, încă jumătate de oră și le ratam. Le-am luat rapid (există și oficii poștale/vamale unde funcționarii nu sunt morocănoși!) și le-am montat imediat ce am ajuns la țară.









Sâmbătă dimineața i-am făcut un schimb de ulei inopinat, cu ce s-a găsit prin preajmă - un Elf Evolution SXR 5W30. Nu sunt prea încântat de alegere, dar nici nu voiam să mai merg o săptămână cu uleiul contaminat fiindcă mirosea grav a benzină. Iar pentru simplul fapt că am dat iama în rezerva strategică și am folosit un filtru de ulei original, nu cred că mai umblu la el până la primăvară.  ;D

Motorul a redevenit silențios, nu mai "rage" la turații mari, iar pornirea la rece e rapidă. E drept că nu am mai pus manometrul, dar se simte la mână că furtunul de alimentare nu se mai "înmoaie" peste noapte.

ODO 80.000 fără mărunțiș.
‘23 Honda CR-V e:HEV
‘23 Honda NC750XA

ex- '11 Forester, 2.0X Comfort, AT, Sky Blue Metallic

Muttley

  • 4913
Re: Forester SH 2011, FB20B + 4EAT
« Reply #59 on: October 24, 2022, 09:05:50 AM »
Pune manometrul identic ca data trecuta, sa fie clar.
WRX SW 2002