Subaru Impreza Diesel Testat de Automarket si Auto Bild
Subaru club Romania

Subaru Impreza Diesel Testat de Automarket si Auto Bild

MihaiFlorescu

  • *
  • 13899
  • Life is too short to drive a boring car!
Subaru Impreza Diesel Testat de Automarket si Auto Bild
« on: January 14, 2010, 14:35:39 PM »
Nota Automarket 77/100 - nota mai mult sau mai putin meritata, a luat totusi doar 5/10 la capitolul Calitate / Pret. Cam putin...

 Nota Automarket 77/100  Atunci cand ai in spate o traditie de peste 55 de ani in productia de automobile si oferi vehicule cu tractiune integrala standard de 13 ani iti poti permite luxul de a experimenta segmente noi fara teama de a-ti pierde clientii. Astfel, Subaru a incercat sa ofere fanilor sai din toata lumea si experienta unui motor diesel, dupa ce, de-a lungul existentei sale, modelele japoneze s-au hranit doar cu benzina. Desi Volkswagen a cochetat cu tehnologia unui boxer diesel inca din anii 50, cand a dat nastere unor motoare prototip, Subaru a fost primul constructor auto care, dupa mai bine de 50 de ani, s-a decis sa creeze un asemenea tip de propulsor. Primul pas in acest segment a fost facut in 2007, cand propulsorul a debutat in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Treptat, unitatea a debutat pe Legacy, Outback, Forester si Impreza. Testul nostru are in prim plan mezinul gamei japoneze, fortat sa se bata cu granzii sectorului compact, mult mai experimentati in segmentul diesel-urilor si cu o gama mai variata de motorizari.


8/10
Motor / Transmisie
Subaru Impreza are meritul de a fi primul hatchback echipat cu un motor diesel de tip boxer, cu o cilindree de 1998 cmc, capabil sa ofere soferului 150 de cai putere, resimtiti la 3600 de turatii. Boxerul pune la dispozitia soferului si un cuplu motor de 350 Nm, gata sa isi faca simtita prezenta inca de la 1800 rpm dar condamnat sa isi piarda din suflu inca de la 2400 de rotatii. Desi plaja de turatii nu este una foarte generoasa, cuplul motor este suficient atunci cand ai nevoie de un impuls curajos intr-o depasire sau cand vrei ca masina sa traga si la turatii mai mici. Dieselul nu este foarte discret in ceea ce priveste zgomotul si vibratiile transmise in habitaclu, in special dimineata, atunci cand temperaturile unei toamne tarzii se apropie de 0 grade. In rest putem spune ca dieselul isi face cu sarguinta treaba si trage destul de vioi o compacta care cantareste putin peste o tona si jumatate. Unitatea este completata de o transmisie manuala cu sase rapoarte, care incearca pe cat posibil sa foloseasca cum se cuvine cei 150 de cai putere. Primele rapoarte favorizeaza acceleratia in timp ce treptele superioare sunt orientate spre obtinerea unui consum cat mai bun. Ceea ce dezamageste la aceasta cutie si implicit scade nota compactei japoneze la acest capitol este precizia cutiei manuale, ale carei trepte cu greu le vei nimeri. Retrogradarea se face violent unori, in timp ce urcarea in viteze nu este atat de liniara pe cat ne-am dori. Vorbind in termeni generali, dieselul este foarte prietenos, putin cam brutal uneori, gata sa iti ofere resurse decente si suficiente.


8/10
Consum
Cum era si normal, Subaru si-a imbunatatit considerabil performantele in materie de consum si emisii odata cu lansarea noului diesel. Boxerul se dovedeste a fi foarte zgarcit in mediul extra-urban, unde promite, cel putin pe hartie, un consum de numai 5.2 litri/100 de kilometri. Cifra este una plauzibila, avand in vedere ca la o rulare cu maxim 110 km/h am reusit sa obtinem un consum de numai 6 litri/100 de kilometri. In mediul urban lucrurile stau aproximativ la fel, consumul real fiind nu cu mult mai mare decat cel anuntat de producator. Daca in cartea tehnica se vorbeste de 7 litri/100 de kilometri, o utilizare fara menajamente a pedalei de acceleratie va va aduce in jurul unei valori de numai 8.5 litri la 100 km. Raportat la ceilalti concurenti din segment Impreza nu impresioneaza decat la capitolul consum urban. Chiar si asa, rezervorul de 64 de litri promite o autonomie considerabila, indiferent de zona in care rulezi.


8/10
Performante
Noi am avut ocazia de a incerca versiunea Sport a noului Impreza Boxer Diesel, care vine cu jante de 17 inch si, in ciuda numelui, cu performante mai slabe decat sora sa, pe "tocuri" de 16 inch. Mai exact, sprintul de la 0 la 100 de km/h se realizeaza in 9 secunde, cu 0.4 secunde mai lent decat versiunea de baza, semn ca pentru un look mai atragator clientii trebuie sa faca cateva compromisuri. Comparativ cu ceilalti competitori din segment, Focus si Golf, care accelereaza pana la 100 de km/h in 9.3 secunde, performantele japonezului sunt destul de bune. Daca luam insa in calcul si faptul ca rivalii au cu 17 respectiv 10 cai in minus, cifrele sunt cat se poate de oneste iar diferenta este insesizabila. In ceea ce priveste limita la care se va opri acul vitezometrului trebuie sa precizam ca aceasta ajunge la 205 km/h, performanta mai slaba decat cea a Golf-ului si mai buna decat a Focus-ului.


6/10
Interior
Interiorul unui model care costa peste 20.000 de euro s-a dovedit a fi o adevarata dezamagire. Materialele folosite de japonezi sunt de slaba calitate, plasticul plansei de bord este tare si complet neprietenos, ceea ce confera si o imagine generala de mediocritate. Finisajele sunt bune in schimb, japonezii fiind foarte atenti la detalii si imbinari. Ne-am fi dorit ceva mai multa animatie in interiorul modelului compact, singura pata de culoare care mai anima habitaclul fiind afisajul albastru al instrumentelor de bord. Desi nu ofera impresia de calitate, ceea ce gasesti in interiorul unui Subaru, ergonomia functiilor si pozitionarea comenzilor, te face sa te simti foarte implicat in ceea ce faci la volan. Practic soferul este ajutat rapid sa creeze o entitate cu masina. Tot la capitolul interior trebuie sa vorbim si despre scaunele sport, care dau aspectul unui model de circuit celor mai profani si ofera soferului un plus de sustinere laterala atunci cand masina abordeaza viraje mai stranse. Chiar daca face parte din clasa compacta, Impreza da impresia unui spatiu interior mult mai generos decat celelalate modele cu care ne-am obisnuit in segment. Ne referim aici la cei trei pasageri care vor calatori in deplin confort pe bancheta din spate. Spatiul pentru picioare este destul de generos iar plafonul nu ameninta capul unei persoane cu inaltime medie. Japonezii s-au straduit sa ofere cat mai mult spatiu interior, dar se pare ca au uitat complet de portbagaj, element foarte important pentru publicul roman, definit intotdeauna de verbul "a cara". Bagajele pasagerilor nu vor fi foarte bine primite de portbagajul cu o capacitate de numai 301 litri, poate cel mai mic din clasa sa.


5/10
Calitate / Pret
Noua versiune diesel a hatchback-ului japonez vine cu o singura varianta de putere si pune la dispozitie doua niveluri de echipare. Primul nivel pleaca de la 22.967 de euro, pret cu TVA, bani pentru care clientii primesc o multime de dotari standard, regasite de obicei pe versiunea de mijloc a rivalilor din gama. Ceea ce am testat noi se cheama versiune de top si este caracterizata de o lista mai bogata de gadget-uri si cateva accesorii sport, care imbunatatesc considerabil aspectul sportiv. Pentru un nivel de echipare intitulat sugestiv Sport, fanii Subaru, care isi doresc un diesel in garaj, sunt nevoiti sa scoata din buzunar un total de 26.601 euro. Daca ne aruncam o privire in segment observam ca cel mai puternic diesel din gama Ford Focus, cel de 136 de cai putere, pleaca de la 19.920 de euro si ajunge, in versiunea de top Titanium, pana la 22.229 de euro, cu mult sub ceea ce percepe Subaru. La randul sau, Volkswagen Golf echipat cu propulsorul 2.0 TDI de 140 de cai putere porneste de la 19.912 euro si poate ajunge in echiparea de top Highline, cu transmisie DSG, pana la 23.220 de euro, din nou o optiune mai ieftina decat Subaru Impreza. Chiar si un Golf de 140 de cai cu tractiune integrala 4Motion este mai ieftin decat Impreza diesel, pretul sau fiind de 23.175 de euro. Sa mai spunem ca pana si versiunea sportiva GTD de 170 de cai a modelului german este mai ieftin cu aproape 100 de euro? Daca mai luam in calcul compacte ca Fiat Bravo, care ajunge pana la maxim 20.389 de euro in versiunea diesel de 165 de cai putere, si Citroen C4, care costa maxim 20.000 de euro si ofera 138 de cai, ajungem la concluzia ca noul boxer diesel are un pret destul de piperat pe Impreza.


7/10
Siguranta
Subaru Impreza a reusit sa obtina un punctaj decent la testele EuroNCAP, cele mai mici note fiind inregistrate la capitolul "Sisteme de siguranta". Cele patru stele oglindesc un comportament bun la impactul frontal si cel lateral, Impreza fiind echipat pedala de frana retractabila si sase airbaguri, doua frontale, doua laterale si doua cortina. Compactul japonez se remarca insa atunci cand vine vorba de sisteme de siguranta, care ajuta soferul sa preintampine eventualele accidente sau erori de pilotaj si pluseaza la nota modelului Subaru. Vorbim aici de un ABS cu patru canale, EBD (distributie electronica a fortei de franare), VDCS (sistem pentru controlul dinamic al vehiculului), asistenta la franare si la plecarea din rampa precum si un diferential central cu alunecare limitata (LSD). Cel mai important accesoriu ramane insa celebra tractiune integrala simetrica, botezata cum altfel decat "Symmetrical AWD", care isi propune sa nu rupa deloc aderenta, indiferent de suprafata de rulare sau de dificultatea curbei.


10/10
Tinuta de drum
Si fiindca tot am ajuns la Symmetrical AWD trecem la un capitol la care Subaru Impreza exceleza si dovedeste tuturor ca pretul putin mai piperat este justificabil: tinuta de drum. Cuvintele de lauda pe care le-ati tot auzit despre Subaru prind contur imediat ce incepeti sa simtiti avantajele sistemului de tractiune integrala. Impreza boxer diesel dovedeste tuturor ca se naste dintr-o familie de vita nobila si ca se poate lauda cu un frate dedicat performantelor extreme, capabil sa se bata de la egal la egal cu supercaruri mult mai puternice. Chiar daca nu avem de a face cu un WRX STI, versiunea diesel se dovedeste foarte stabila, reusind sa devanseze de departe rivalii din segment. Nici un 4Motion nu poate atinge performantele unui Symmetrical AWD, capabil sa inspire aceeasi senzatie de siguranta ca aceea a unui Volvo garnisit cu cele mai noi gadget-uri in materie de prevenire a accidentelor. Tractiunea integrala reuseste sa mentina pe carosabil compactul de 1530 de kilograme chiar si atunci cand sistemul de stabilitate este decuplat, diferentele nefiind foarte mari. Orice sector de drum virajat nu reprezinta o problema, cuplul motor distribuit egal pe ambele punti fiind o adevarata binecuvantare pentru cei care adora sa forteze putin nota in astfel de situatii. Traditia Subaru in materie de sisteme de siguranta, care dateaza inca din 1972, se oglindeste in noul Symmetrical AWD, tehnologie ce incearca sa combine avantajele tractiunii fata cu cele ale propulsiei posterioare. Cuplul transmis fiecarei roti este ajustat constant, permitand modelului compact sa isi pastreze un echilibru de invidiat in orice tip de curba si pe orice fel de carosabil, fie el ud sau acoperit cu zapada. Daca la toate acestea mai adaugam si suspensia Multilink pe puntea spate, folosita de putine modele din clasa sa, si barele stabilizatoare, obtinem reteta succesului in ceea ce priveste tinuta de drum. Pentru cei care isi doresc o rulare confortabila Impreza s-ar putea dovedi o alegere neinspirata, suspensiile rigide resimtind din plin neajunsurile unei infrastructuri autohtone. Pentru cai care isi doresc insa sa simta din plin fiorul stabilitatii duse la extrem, Impreza este recomandata in doze mari, administrate atunci cand avem de a face cu un drum virajat. Modelul japonez te invita practic la noi provocari ori de cate ori liniile de demarcatie nu se mai intrerup, directia precisa fiind primul pas catre o experienta de neuitat.


10/10
Vizibilitate
Subaru Impreza face un compromis in materie de design si vine cu un set de oglinzi laterale supradimensionate, care iti garanteaza insa ca nu vei scapa nimic din campul vizual. In plus, luneta este si ea foarte generoasa si iti inlesneste parcarile facute in marsarier. Singurul obstacol in astfel de situatii este olinda retrovizoare putin cam mica pentru a acoperi tot ce se intampla in spate. Pe timp de noapte sistemul de iluminare este ajutat de un set de "xenoane", care te ajuta sa gasesti traiectoria ideala si sa nu confunzi asfaltul cu santul in zonele "crepusculare" romanesti.


7/10
Tehnologie
Impreza isi propune sa aduca publicului o echipare de bun simt, gata sa satisfaca orice nevoie, fara a veni cu pretentii de marca premium. Avem in dotarea standard un sistem de climatizare automat, pe o singura zona, un sistem audio cu magazie de 6 CD-uri, 10 boxe si o conexiune auxiliara pentru iPod, sistem Smart Entry, pentru inchidere si deschidere fara cheie, pornire de la buton si comenzi pe volan. Soferul mai are la dispozitie un sistem de spalare a farurilor, pentru zilele ploioase si strazile "mocirloase", lumini de tip xenon, senzori de ploaie si lumina, scaune incalzite pentru el si pentru pasagerul de pe scaunul din dreapta si nu in ultimul rand cruise control, cu un raspuns dezamagitor la decelerare. Tot la capitolul dotari trebuie sa amintim de scaunele sport si lumina ambientala a spatiilor de depozitare destinate telefoanelor.


8/10
Design
Subaru Impreza a fost criticat in momentul lansarii pentru faptul ca a renuntat la portbagaj si a adoptat o caroserie de tip hatchback. Publicul s-a obisnuit insa repede cu noua abordare a japonezilor si a indragit chiar mai mult liniile indraznete ale asiaticului. In acest moment Impreza poate fi inclus in topul celor mai atragatoare compacte, mai ales daca vorbim despre versiunea echipata cu accesorii sport, testata si de noi. Detalii precum extensiile pentru spoilerele fata si spate, deflectorul posterior, pragurile laterale, eleronul, ornamentul de evacuare si jantele de 17 inch din aluminiu vor face cu siguranta viata mai frumoasa celor de la volan si vor intoarce capetele trecatorilor, amintind de ruda mai obraznica STI. Priza de aer de pe capota, care nu are doar rol estetic, si luminile LED posterioare intregesc aspectul "personalizat" al modelului japonez.




Cam toti critica in special cutia de viteze atat presa din tara cat si cea de peste hotare. Asa sa fie?...
« Last Edit: March 01, 2010, 10:42:31 AM by MihaiFlorescu »

Răspuns: Subaru Impreza Diesel
« Reply #1 on: January 15, 2010, 10:43:20 AM »
Chiar sunt curios

MihaiFlorescu

  • *
  • 13899
  • Life is too short to drive a boring car!
Răspuns: Subaru Impreza Diesel Testat de Automarket si Auto Bild
« Reply #2 on: March 01, 2010, 11:02:45 AM »
Testat de Auto Bild

 Impreza este ultimul model din gama Subaru care a primit noul motor boxer diesel. Am testat Impreza 2.0D Sport 150 CP.

In clasa compacta, competitia este acerba, iar pe piata europeana motoarele diesel inca reprezinta o importanta parte din vanzari. Dupa ce deja primul motor boxer diesel din lume a fost lansat pe Outback, Legacy si Forester, acum a venit randul si pentru Impreza.

Cand au creat noul motor, inginerii de la Subaru si-au propus sa respecte traditia firmei, de a oferi motoare boxer. Astfel, in cazul dieselului celor de la Subaru miscarea orizontal opusa a cilindrilor aduce avantaje foarte apreciate pentru un motor diesel: reducerea vibratiilor si a nivelului de zgomot. De asemenea, datorita faptului ca blocul motorului este de aluminiu, greutatea nu este nici ea ridicata, iar echilibrul masinii nu este afectat. La dimensiunile unei masini de clasa compacta, greutatea suplimentara pe puntea fata a unui motor diesel cu cilindreea in jur de 2 litri afecteaza de multe ori manevrabilitatea si aduce un efect subvirator sesizabil.

Centru de greutate al motorului este jos
Datorita configuratiei motorului boxer, centrul de greutate al acestuia este mai jos decat al unui motor cu 4 cilindri in linie. In combinatie cu sistemul de tractiune integrala Simmetrical AWD, motorul diesel boxer pastreaza caracteristicile aproape perfecte de distributie a greutatii pentru Impreza, iar manevrabilitatea si agilitatea in viraje sunt la nivel inalt, tipic Subaru.

Imaginati-va in timpul testului drumul spre Cheia, pe care ploua torential. Impreza este una dintre cele mai potrivite masini in care ai putea sa fii. Sistemul de tractiune integrala trimite puterea motorului in mod egal spre puntea fata si spate. Acest lucru ofera un caracter neutru in viraje pentru Impreza. Masina nu are nici tendinte subviratoare si nici supraviratoare. Practic, daca se depaseste limita de aderenta, masina aluneca spre lateral cu toate cele patru roti. In aceste momente, sistemul de control al tractiunii nu intervine, pentru ca nu are ce sa corecteze. Doar daca bruscarea volanului este corelata cu apasarea brusca a pedalei de acceleratie sistemele electronice intervin si corecteaza traiectoria. La un stil de condus sportiv, senzatia este extrem de placuta pentru sofer. Simti ca esti in control si masina este pe sine de tren. Daca viteza de intrare intr-un viraj este corecta, si sistemul de control al stabilitatii este pornit, totul ramane la un nivel sigur si nu vor aparea surprize negative in comportamentul masinii.

Dinamica excelenta, tipic Subaru
Motorul ofera performante bune si daca este condus in turatiile corecte, timpii pentru acceleratii si reprize sunt foarte buni. Propulsorul este extrem de silentios, indiferent de regimul de turatie, si are un sunet specific placut. Consumul s-a situat si el la valori foarte bune.

Si pentru ca nimic nu este perfect, sunt si cateva lucruri mai putin bune de remarcat. Puterea maxima a motorului este la 3.600 rpm, care este o valoare destul de joasa chiar si pentru un propulsor diesel. Acest lucru nu este o problema in sine, dar peste 4.000 rpm motorul deja nu mai poate oferi prea multe. In unele viraje, acest lucru este deranjant, pentru ca, desi exista aderenta din plin, motorul ajunge sa se plafoneze prea repede.

In intervalul dintre 2.500 si 3.800 rpm, motorul da totul si probabil sunt putine masini de puteri echivalente care ii fac fata. Cutia de viteze este corect etajata si ofera o directionare buna a levierului, insa cursa acestuia putea fi putin mai scurta, pentru a oferi o rapiditate mai mare la schimbarea treptelor.

Din punct de vedere visual, este de apreciat pentru imaginea generala a masinii faptul ca intercooler-ul motorului diesel este plasat deasupra motorului, iar celebra fanta Subaru de pe capota ce permite trecerea aerului este prezenta si la Impreza diesel. Partea frontala capata astfel o imagine agresiva.

In rest, Impreza diesel nu prezinta modificari importante fata de restul celorlalte motorizari. Pentru diesel sunt oferite doua versiuni de echipare: 2.0D si 2.0D Sport.

Concluzia redactorului:
Subaru Impreza ramane o masina prin excelenta adresata celor pentru care automobilul nu reprezinta doar un mijloc de transport, ci o pasiune. Motorul pastreaza traditia Subaru, este avansat tehnologic si poate fi alaturat fara probleme numelui Impreza