Rulmenți cutie viteza-planetara
Subaru club Romania

Rulmenți cutie viteza-planetara

Rulmenți cutie viteza-planetara
« on: December 14, 2021, 20:52:29 PM »
Salutare! Solicit ajutorul în a-mi spune dacă rulmenții din cutia de viteze, unde intră planetarele, se pot schimba fără să se dea toată cutia jos, doar scoțând planetarele. La Legacy-ul meu din 2007 am un zgomot permanent la rulare,doar în sarcină(pe elevator nu)indiferent că e drum drept, sau curbe, indiferent că o las pe liber.Zgomotul persistă. Nu e zgomot de motor cu siguranță.Circuland, cu schimbătorul pe liber, dacă îl duc maxim dreapta sau maxim stânga, zgomotul se aude cum se modifica puțin, dar persistă. Zgomotul se reduce pe măsură ce vreau sa opresc mașina din mișcare, până la oprire. Staționată, cu motorul pornit la relanti sau turat nu scoate absolut nimic. Primul mecanic luat la drum câteva minute mi-a spus că sunt rulmenții de la roțile față. I-am schimbat și zgomotul persistă. Mi-a spus că ar fi cei din spate. Dar azi, conducând, am apropiat urechea cât am putut de schimbător și parcă zgomotul se aude de sub acesta, de sub consola centrală. A doua tură azi cu același mecanic și mi-a spus că sunt rulmenții din cutie unde intră planetarele ptr. că și schimbătorul are o trepidatie care nu e normală și zgomotul se propagă prin planetare de spui că e de la roți, dar că nu știe dacă trebuie demontată toată cutia sau nu ptr. a-i putea schimba.De asta v-am întrebat.Multumesc și aștept vreun răspuns când aveți timp să mi-l oferiți

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #1 on: December 14, 2021, 23:40:19 PM »
Motor de care?
Cutia se da jos relativ repede si usor. Cel putin la forester
« Last Edit: December 14, 2021, 23:40:50 PM by Mariansro »

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #2 on: December 15, 2021, 00:05:58 AM »
Manual 2.0 165CP

WIM

  • 670
Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #3 on: December 15, 2021, 16:42:25 PM »
Trebuie demontata si desfacuta cutia pentru a avea acces la diferentialul fata si a-i schimba rulmentii. Iar daca tot esti acolo ai face bine sa-i schimbi si pe cei de la diferentialul central.

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #4 on: December 15, 2021, 23:17:44 PM »
Săptămâna viitoare am programare să-i de-a jos cutia, s-o demonteze și să-i schimbe rulmenții.Da, o să le spun și la diferențialul central. Eu credeam că are doar unul, pe spate, la care am schimbat uleiul. Eu vă țin la curent oricum în caz că mai sunt persoane cu aceeași problemă. Mulțumesc!!
« Last Edit: December 15, 2021, 23:23:45 PM by adytza05 »

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #5 on: December 16, 2021, 11:40:34 AM »
Azi am fost cu un alt mecanic de la alt service care mi-a spus că zgomotul e de la grupul motor. Că cică nu e de rulment, nu e din cutie. Marți merg s-o urce pe elevator și spune că și-ar da seama dacă este de la grup. Să fiu sincer, nici nu știu ce este acest "grup" , daca are ulei sau nu sau cât ar costa reparația lui . Dacă ar avea ulei, eu nu l-am schimbat niciodată. O sa vedem..

BOXER

  • *
  • 2352
  • +
Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #6 on: December 16, 2021, 12:58:02 PM »
Fă-ţi un bine şi mergi cu maşina la o reprezentanţă  a mărcii. Acolo oamenii au mai văzut astfel de maşini şi nu fac presupuneri, identifică rapid problemele mari.
ex. Impreza 2.0D
Forester 2.0MT
ex. Forester 2.5XT


Subaru Da, Lego Nu.

MihaiFlorescu

  • *
  • 13900
  • Life is too short to drive a boring car!
Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #7 on: December 16, 2021, 13:15:30 PM »
M-am abținut de când ai postat, dar văd că te afunzi. Simplul fapt că primul mecanic nu știe cum se ajunge la rulmenți și deja eu as fi fugit să mai fac ceva la el.

Al doilea folosește dicționarul ca să pară că știe ce vorbește când nu e cazul cu un client care nu cunoaște acești termeni și nu se pricepe.

Urmează sfatul lui Boxer. Deși de obicei ii spun că prea îi trimite pe toți la reprezentanta, in cazul acesta chiar sunt de acord cu el. Sau măcar la un service care a mai văzut Subaru.
« Last Edit: December 16, 2021, 13:16:27 PM by MihaiFlorescu »

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #8 on: December 16, 2021, 13:46:06 PM »
Atunci am să-mi fac o programare și merg la reprezentanță să ascult părerea "profesioniștilor". Revin cu noutăți

MihaiFlorescu

  • *
  • 13900
  • Life is too short to drive a boring car!
Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #9 on: December 16, 2021, 15:03:50 PM »
Nu e musai sa faci reparatia acolo, dar macar sa stii despre ce e vorba si sa ti se explice pe intelesul tau. Nu e datoria ta sa cunosti toti termenii si toate piesele de la masina. Ei ar trebui sa poata explica simplu si la obiect.

Apoi vezi tu ce decizie iei in legatura cu reparatia.
« Last Edit: December 16, 2021, 15:04:46 PM by MihaiFlorescu »

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #10 on: December 16, 2021, 16:10:53 PM »
Da, am înțeles și aveți dreptate cu mersul la reprezentanță. Am și făcut programarea ptr.săptămâna viitoare. Eu am sperat că cei la care am fost mai aproape de casă și se autointitulează "mecanici" pot depista măcar problema dar se pare că m-am înșelat. Dar și mai mult, pe buzunarul meu. 2 rulmenți Meyle roți față-220 euro+80 euro manopera schimbați aiurea.Revin cu păreri după programarea de la reprezentanta

BOXER

  • *
  • 2352
  • +
Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #11 on: December 16, 2021, 22:48:57 PM »
Deși de obicei ii spun că prea îi trimite pe toți la reprezentanta, in cazul acesta chiar sunt de acord cu el. Sau măcar la un service care a mai văzut Subaru.

Îi trimit la reprezentanţe pentru a nu pica pe mâna multor lucrători care strică maşini.
Fac asta pentru că am avut de multe ori supriza ca să văd piese stricate cu mine de faţă sau în cele 5 minute cât am lipsit de lânga maşina la care se lucra (a vreunui client, prieten sau chiar a mea).
De exemplu la schimbarea unui rulment am fost bun de plată un butuc plus un alt rulment.

Reparare maşinilor nu mai este o activitate prea profitabilă pentru ateliere iar garajele independente nu pot gestiona partea tehnică
plus cea de organizare.
De multe ori nici mecanici plecaţi din reţea nu pot realiza proiecte complexe.
Recomand un astfel de garaj pentru lucrări care nu necesită experienţa unui colectiv şi puterea finaciară a unei reprezentanţe.


În cazul de faţă varianta câştigătoare ar fi obţinerea unui diagnostic în reţea şi eventual schimbarea piesei la un atelier precum cel recomandat de tine. Şi să nu uite să calculeze totul plus costul timpului.

ex. Impreza 2.0D
Forester 2.0MT
ex. Forester 2.5XT


Subaru Da, Lego Nu.

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #12 on: December 23, 2021, 11:03:12 AM »
Acum am venit de la reprezentanță. Înainte de a merge câteva ture cu un mecanic, i-am explicat despre ce e vorba și mi-a verificat uleiul din cutie. Mi-a spus că este mult peste limita maximă și din start ăsta ar putea fi unul dintre motivele zgomotului. După vreo 15 minute de mers, mi-a dat câteva alte motive care ar putea fi: planetare, diferențialul din față,grupul dar trebuie să o urce pe elevator s-o verifice amănunțit. Am programare pe 4 Ianuarie, când au mai mult timp și o las in service. Azi nu am putut-o lăsa, cum mi-a cerut, că mai am nevoie de ea zilele astea. Mi-a spus că pot circula cu ea fără probleme, dar să nu mă risc sa plec la drum lung, că cine știe ce se poate întâmpla. Revin după ce o să merg la programarea de pe 4. Vă doresc Crăciun fericit alături de cei dragi și revin!!  :)

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #13 on: January 15, 2022, 17:35:42 PM »
Am revenit cu noutățile: m-au sunat de la reprezentanță să-mi spună că zgomotul e din cutie și să mă întrebe dacă sunt de acord să o de-a jos să o verifice amănunțit. După acordul meu, au demontat-o.Cutia nu avea nici o problemă dar problema era la diferențialul din cutie(era blocat). M-au întrebat dacă am tractat-o sau am pornit-o împinsă. Și cum eu rămăsesem fără baterie acum vreo 3 luni, avand-o parcată în rampă am pornit-o ușor cu a doua și contactul pus( de două ori așa la interval de o săptămână) neștiind că o mașină cu tracțiune integrală permanentă niciodată nu se pornește împinsă sau trasă(după cum mi-au spus ulterior cei de la Subaru). Se pare că din vina mea s-a stricat diferențialul față din necunoștință de cauză. Prețurile de aici din Spania de la casa oficială Subaru: diferențial nou-540 euro, demontat/verificat/montat cutia viteze  900 euro. Toată distracția- 1.440 euro(cu tot cu TVA). Deci, pentru cei care nu au știut(subsemnatul de ex.) o mașină ca a noastră cu 4x4 permanent, NICIODATĂ nu se pornește împinsă, trasă sau lăsată la vale cum am făcut eu. Am fost neștiutor, am suportat consecințele.Le mulțumesc celor ce mi-au răspuns! Cu stimă și drumuri fără probleme!!!Doamne ajută!

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #14 on: January 15, 2022, 18:17:16 PM »
E vrajeala ca de aia a picat diful central pt ca ai pornit o la vale de 2 ori. Ca banui ca la ala se refera. N-ai simțit niciodată ca merge Infranat la manevre în parcare cu rotile virate maxim?

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #15 on: January 15, 2022, 20:00:20 PM »
Eu am pornit'o p'a mea de doua ori, lasata sa curga la vale, in marsarier, cand am ramas fara baterie intr'un sat si n'am avut probleme in cei 8 ani care au trecut de atunci.

In alta ordine de idei, pretul ptr diferential ma asteptam sa fie mai mare, in schimb "compenseaza" pretul la manopera ...

Re: Rulmenți cutie viteza-planetara
« Reply #16 on: January 16, 2022, 01:24:47 AM »
Nu am simțit că merge înfrânată,la manevre, cu rotile virate maxim stânga sau dreapta ci doar face ca un cârâit puternic de fiecare dată, motiv ptr. care am mai deschis un topic acum ceva vreme aici pe forum.Nici acum, nimeni nu i-a dat de capăt.Iar in ceea ce privește preturile, mie unul, mi se par foarte mari atât la manoperă cât și la piesă, având în vedere că au scăzut salariile în toate țările, în general nivelul de viață, cel puțin în ultimii 2 ani de când cu acest coronavirus da' na' te conformezi că n-ai ce face când ești nevoit să ajungi la reprezentanțe.